Senzorul de viteză al roții (ABS/ESP) - mod de funcționare și diagnoză

    Sistemele de frânare care previn blocarea roților (ABS) au în componență senzori de viteză pentru fiecare roată. Pe baza informațiilor primite de la senzori calculatorul ABS determină care dintre roți este blocată și comandă scăderea presiunii de frânare pentru deblocarea roții.

Montarea senzorilor de viteză a roții pentru sistemele ABS/ESP

Foto: Montarea senzorilor de viteză a roții pentru sistemele ABS/ESP
Sursa: ClearMechanic.com

  1. senzor de viteză ABS
  2. disc de frână
  3. semnalul de viteză (tensiune electrică)

    În funcţie de principiul de funcţionare al senzorului, aceștia se clasifică în:

  • senzori de turație activi (inductivi) - nu necesită alimentare, produc tensiune electrică
  • senzori de turație pasivi (Hall) - necesită o tensiune de alimentare

Senzor de viteză roată

Foto: Senzor de viteză roată
Sursa: Bosch

    Funcționarea senzorilor de turație inductivi se bazează pe variaţia reluctanţei magnetice obţinută cu un disc danturat fixat solidar cu roata şi un circuit magnetic cu magnet permanent şi bobină. În momentul în care dinţii discului danturat (1) trec prin dreptul magnetului permanent (3) se modifică intensitatea câmpului magnetic generat.

Principiul de funcționare al senzorului de viteză roată pentru ABS/ESP

Foto: Principiul de funcționare al senzorului de viteză roată pentru ABS/ESP
Sursa: e-automobile.ro

  1. roată dințată
  2. bobină
  3. magnet permanent
  4. semnal viteză (tensiune electrică)

    Astfel tensiunea electrică indusă (4) în bobină (2) va fi pozitivă în momentul în care un dinte se va apropia de magnet, nulă în momentul în care dintele discului este alinat cu magnetul şi negativă la depărtarea dintelui.

Semnalul electric generat de un senzor de viteză inductiv (ABS)

Foto: Semnalul electric generat de un senzor de viteză inductiv (ABS)
Sursa: e-automobile.ro

    Se obţine astfel un semnal periodic, cu frecvenţa şi amplitudinea dependente de viteza de rotaţie a roţii. Dezavantajul acestui tip de senzor este că, la viteze mici, semnalul îşi pierde din acurateţe. În acelaşi timp, asupra senzorului se efectuează o diagnoză pentru a informa calculatorul ABS dacă valoarea semnalului este plauzibilă.

    Senzorii de viteză Hall se numesc pasivi deoarece, pe lângă cele două borne ale semnalului electric ce măsoară viteza, mai au nevoie de o bornă adiţională de alimentare (5V sau 12 V). Senzorul are în componenţă un element semiconductor și un circuit electronic de procesare a semnalului. Elementul de rotaţie (inel, roată) conţine mai multe perechi de poli N-S dispuşi alternativ.

Principiul de funcționare al unui senzor de viteză Hall

Foto: Principiul de funcționare al unui senzor de viteză Hall
Sursa: e-automobile.ro

  1. inel magnetic
  2. întrefier
  3. senzor Hall
  4. semnal viteză (tensiune electrică)

    Acest element magnetic (1) este ataşat de roata a cărei viteză este măsurată. Alternarea polilor magnetici va genera un câmp magnetic în materialul semiconductor al senzorului (3) care va conduce la citirea unei diferenţe de potenţial (tensiune electrică). Tensiune este mai departe prelucrată şi furnizată unităţii electronice de calcul (calculatorului ABS) care o transformă într-un semnal de viteză (4). Calculatorul ABS determină astfel valoarea vitezei de rotaţie a roții pe baza variaţiei frecvenţei tensiunii electrice recepţionate de la senzor.

Codurile OBD ale senzorilor de viteză a roții – ABS/ESP

Codul Descriere Locație
C0031 Senzorul de viteză al roții față stânga -
C0032 Alimentarea senzorului de viteză al roții față stânga -
C0034 Senzorul de viteză al roții față dreapta -
C0035 Alimentarea senzorului de viteză al roții față dreapta -
C0037 Senzorul de viteză al roții spate stânga -
C0038 Alimentarea senzorului de viteză al roții spate stânga -
C003A Senzorul de viteză al roții spate dreapta -
C003B Alimentarea senzorului de viteză al roții spate dreapta -
C003D Senzorul de viteză al roții spate -
C003E Alimentarea senzorului de viteză al roții spate -

Video - înlocuirea unui senzor de viteză a roții ABS

Pentru a comenta articolul trebuie să vă înregistrați!

Comentarii

VIC
Joi, 24 Martie 2016 Votează 5 / 5Votează 5 / 5Votează 5 / 5Votează 5 / 5Votează 5 / 5
Foarte folositor. Multumesc.

Raportează comentariul
andreiman1987
Vineri, 21 Noiembrie 2014
o intrebare:ce inseamna codul de eroare al unui sprinter cu becurile de abs si esp aprinse 55FA INTERMITENT

Raportează comentariul
ciuculan
Marți, 13 Martie 2012
Americanii ....nu ameracanii...

Raportează comentariul
ciuculan
Marți, 13 Martie 2012 Votează 5 / 5Votează 5 / 5Votează 5 / 5Votează 5 / 5Votează 5 / 5
Cateva adaugiri:
Colectarea informatiei se poate face si in cutia de viteze sau diferential, ameracanii mai fac asta.
Senzorul este

Raportează comentariul

Login

Logo motorul anului