Motorul pe benzină de 1.0 litri de pe VW Up!

    Principalele criterii care au stat la bazele concepției motorului pentru VW Up! au avut în vedere eficiența (consumul redus de combustibil), performanțele dinamice și dimensiunile (constrânse de compartimentul motor). Motorul ce echipează VW Up! combină cele trei criterii într-un mod eficient, fiind propulsorul potrivit pentru un automobil de clasă mică.

Motorul pe benzină EA211 – VW Up!

Foto: Motorul pe benzină EA211 – VW Up!
Sursa: VW

    Motorul pe benzină, în trei cilindri, ce echipează VW Up! (cod EA211) vine în două variante de putere, de 60 CP și 75 CP. Ambele versiuni de motorizare pot fi și în varianta BMT (Blue Motion Technology) care presupune sisteme auxiliare pentru reducerea consumului de combustibil:

  • sistem Stop & Start
  • recuperarea energiei în timpul frânării
  • anvelope cu rezistență redusă la rulare
  • gardă la sol micșorată

Curbele de cuplu și putere ale motorului 1.0 VW Up!

Curbele de cuplu pentru motorul de 1.0 litri - VW Up!

Foto: Curbele de cuplu pentru motorul de 1.0 litri - VW Up!
Sursa: ATZ

Curbele de putere pentru motorul de 1.0 litri - VW Up!

Foto: Curbele de putere pentru motorul de 1.0 litri - VW Up!
Sursa: ATZ

Motorul VW Up! - caracteristici tehnice

  60 CP 75 CP
Tipul motorului 3 cilindri, cu aprindere prin scânteie
Tipul injecție indirectă, în poarta supapei
Sistemul de injecție Bosch ME 17.5.20
Supape pe cilindru 4
Cilindree [cm3] 999
Alezaj x Cursă [mm] 74.5 x 76.4
Raport de comprimare 10.5
Putere maximă [CP] 60 75
Turația de putere maximă [rot/min] 5500 6200
Cuplu maxim [Nm] 95
Turația de cuplu maxim [rot/min] 3000 - 4300
Combustibil benzină 95 RON

    Motorul VW Up! a fost proiectat astfel încât să asigure o eficiență cât mai ridicată. Piesele în mișcare au fost optimizate din punct de vedere al frecărilor, iar managementul termic al motorului asigură atingerea temperaturii nominale de funcționare într-un timp cât mai scurt. De asemenea, geometria chiulasei și a blocului motor au fost optimizate pentru a minimiza costul de producție.

    Tehnologiile și caracteristicile motorului VW Up!:

  • motor din aluminiu (bloc motor și chiulasă), cu 4 supape pe cilindru, optimizat din punct de vedere al maselor și a frecărilor
  • sistem de distribuție pe curea, cu frecări reduse, închis ermetic pentru a împiedica pătrunderea prafului
  • distribuție variabilă a fazelor supapelor de admisie, momentul deschiderii și închiderii supapelor de admisie fiind optimizat pentru fiecare punct de funcționare al motorului
  • galerie de evacuare integrată în chiulasă, cu sistem de răcire, ce asigura reducerea timpului de încălzire al motorului și atingerea temperaturii necesare pentru funcționare cu amestec stoichiometric, cu are impact asupra reducerea emisiilor poluante și a consumului de combustibil
  • pistoane și biele optimizate din punct de vedere al maselor, astfel încât s-a eliminat nevoia utilizării unui arbore de echilibrare.
  • sistem de răcire integrat, cu două circuite, montat lângă chiulasă, pe partea cu cutia de viteze: are geometrie compactă, volum redus, pompa de apă fiind antrenată de o curea dințată legată la arborele cu came de evacuare

Sistemul de injecție al motorului VW Up!

    Sistemul de injecție precum și calculatorul de injecție sunt de proveniență Bosch. Injecția de benzină este indirectă, în poarta supapei, aerul fiind aspirat. Componentele sistemului de injecție Bosch ME17.5.20 (senzori și actuatoare) sunt prezentate în figura de mai jos:

Sistemul de injecție al motorului VW Up!

Foto: Sistemul de injecție al motorului VW Up!
Sursa: ATZ (Bosch)

1 – canistra de carbon activ
2 – clapeta obturatoare controlată electronic
3 – supapa de purjare a canistrei de carbon activ
4 – senzor de presiune și temperatura aer admisie
5 – rampă de combustibil cu injectoare
6 – actuator al distribuției variabile (admisie)
7 – bujie cu bobină de inducție
8 – senzor de poziție al arborelui cu came
9, 11 – sonde de oxigen binare
10 – catalizator pe trei căi
12 – senzor de temperatură motor
13 – senzor de detonație
14 – senzor de turație motor
15 – pompă de benzină electrică integrată în rezervorul de combustibil
16 – pedală de accelerație
17 – calculator de injecție
18 – comunicație CAN
19 – lampă de diagnosticare MIL
20 – conector pentru echipamentul de diagnoză
21 – imobilizator electronic
22 – controlul ventilatorului radiatorului de încălzire
23 – controlul sistemului de aer condiționat

    Cantitatea de aer ce intră în motor este controlată prin intermediul obturatorului electronic (2). Cu ajutorul informațiilor de la senzorul de presiune și temperatură (4) se calculează sarcina motorului, care reprezinta punctul de plecare pentru calculul cantității de combustibil injectată. Poziția arborelui cu came (admisie) este controlată cu ajutorul unei supape proporționale (6), care modifică timpul de deschidere al supapei de admisie în funcție de punctul de funcționare al motorului. Controlul detonațiilor este asigurat prin intermediul senzorului de detonație (13), poziționat pe blocul motor în dreptul cilindrului doi.

    Controlul amestecului aer-combustibil este asigurat de informația sondei lambda amonte (9) care informează calculatorul de injecție (17) asupra cantității de oxigen din gazele de evacuare. Sonda de oxigen (11), poziționată după catalizatorul pe trei căi (10) monitorizează eficacitatea catalizatorului.

    Noul motor în trei cilindri, pe benzină, de la VW, este o referință în ceea ce privește eficiența. Motorul a fost proiectat astfel încât să reprezinte soluția optimă din punct de vedere al frecărilor interne și al masei totale. Echipat cu acest motor, VW Up! se încadrează în clasa automobilelor mici cu performante de consum deosebite, ce se pretează în primul rând traficului urban.

Pentru a comenta articolul trebuie să vă înregistrați!

Comentarii

Login

Logo motorul anului