Injectorul Bosch CRI1

    Injectoarele CRI1 echipează prima generație de sisteme de injecție cu rampă comună produse de Bosch. Acționarea injectorului se realizează cu ajutorul unui solenoid comandat de calculatorul de injecție.

Injector Bosch CRI1

Foto: Injector Bosch CRI1

    Injectorul este compus din două sisteme integrate în aceeași carcasa. Un sistem de comandă electrică și un sistem hidraulic pentru pulverizarea combustibilului. Presiunea maximă de injecție suportată este de 1525 bari. Pulverizarea combustibilului în cilindru se face prin 5 orificii de 0.15 mm diametru prevazute radial în vârful injectorului. Înaltimea maximă de ridicare a acului injector este de 60 microni (0.060 mm).

Injector Bosch CRI1 - secțiune longitudinală

Foto: Injector Bosch CRI1 - secțiune longitudinală
Sursa: VW

1 - arc de revenire ac injector
2 - cameră control presiune
3 - restrictor hidraulic
4 - armatură mobilă solenoid
5 - retur combustibil (către rezervor)
6 - conector electric
7 - înfășurare solenoid

8 - racord înaltă presiune (de la rampa comună)
9 - supapă cu bilă
10 - restrictor hidraulic
11 - tijă împingătoare
12 - canal alimentare înaltă presiune
13 - cameră combustibil injector (înaltă presiune)
14 - ac injector

    Injectorul poate avea două stări distincte: închis sau deschis. Alimentarea cu combustibil de la rampa comună se face în mod continuu. În poziția închis acul injectorului (14) ramâne pe sediu datorită forței de apăsare a arcului de revenire (1). Mișcarea elementelor mobile ale injectorului este controlată de forțele datorită presiunii combustibilului și de forțele de apăsare ale arcurilor de revenire.

Injector Bosch - echilibrul de forțe
Fp2 < Fp1 + Fa (injector închis) Fp2 > Fp1 + Fa (injector deschis)

Foto: Injector Bosch - echilibrul de forțe

    În poziția închis calculatorul de injecție nu alimentează solenoidul (7), armătura mobilă (4), sub acțiunea arcului de revenire, ține supapa cu bilă (9) pe sediu. Astfel, presiunea combustibilului din camera de control (2) este egală cu presiunea din camera injectorului (13). Datorită cumulării forțelor de presiune Fp1 cu forța arcului de revenire (1), acul injectorului (14) este ținut pe sediu și injecția nu se realizează.

Injector Bosch CR1 - poziția închis - supapă control Injector Bosch CR1 - poziția închis - ac injector

Foto: Injector Bosch CR1 - poziția închis
Sursa: VW

    Pentru efectuarea injecției calculatorul de injecție alimentează cu energie electrică solenoidul (7), armătura mobilă (4) se deplasează sub acțiunea câmpului magnetic, bila (9) se ridica de pe sediu iar presiunea din camera de control (3) scade (combustibilul este evacuat către circuitul de retur).

    În acest moment forța de presiune Fp2 devine mai mare decât suma forțelor de presiune Fp1 plus forța arcului de revenire Fa (1), acul injector (14) este ridicat de pe sediu și combustibilul este pulverizat în cilindru prin orificiile vârfului.

Injector Bosch CR1 - poziția deschis - supapă control Injector Bosch CR1 - poziția deschis - ac injector

Foto: Injector Bosch CR1 - poziția deschis
Sursa: VW

    În funcție de masa de combustibil ce se dorește să fie injectată în cilindru, timpul de deschidere al injectorului variază între 0.2 și 1.2 secunde. Comanda electrică a injectorului (solenoidului) este compusă din două faze:
- faza de deschidere (tensiunea de alimentare 80 V, curentul consumat 20 A)
- faza de menținere a poziției (tensiunea de alimentare 50 V, curentul consumat 12 A)

    Injectorul este capabil de injecții divizate. Masa de combustibil injectată depinde de durata alimentării cu energie electrică, viteza de deschidere a acului injector, debitul de combustibil prin orificii și de presiunea combustibilului din rampa comună.

    A doua generație de injectoare Bosch CRI2 echipează sistemele de injecție cu rampă comună ce lucreaza la o presiune maximă de 1600 bari. Despre acestea vom discuta pe larg într-un articol viitor.

Pentru a comenta articolul trebuie să vă înregistrați!

Comentarii

Cristian
Duminică, 10 Aprilie 2016
Salutare!
Timpul de deschidere al injectorului e de cateva ms, nu are cum sa varieze intre 0.2 si 1.2 s.

Raportează comentariul

Login

Logo motorul anului